Donati aici! Sprijiniti Presa libera!

presa libera DONATI AICI banner

FOTO - Ramona Ioana Bruynseels: „Românii sunt pregătiți pentru un președinte femeie, ca în Croația!”

Ramona Ioana 1Candidatul umanist la Președinția României, Ramona Ioana Bruynseels, se afla in turneu national. În cadrul unei conferințe de presă, susținute de Ramona Ioana, aceasta a declarat:

 

„Vă asigur că, din ce în ce mai mulți români și-ar dori o femeie președinte, iar asta în ciuda tuturor vocilor care susțin contrariul. Mulți bărbați îmi spun: doamnă, eu îmi doresc un președinte femeie. Nu pot decât să sper că România se schimbă și din acest punct de vedere” a afirmat Ramona Ioana. Unul dintre argumente este și cel al unui trend vizibil la nivel european și mondial, acolo unde mai multe femei au câștigat alegeri prezidențiale, așa cum este cazul Croației sau al Slovaciei. În prezent, ponderea femeilor în poziții de conducere în România este încă foarte mică, atât în domeniul public, cât și cel privat. În 2017, femeile ocupau doar 10% din pozițiile consiliilor de administrație ale marilor companii și, de exemplu, în România numărul femeilor primar este mult sub media altor țări, cu un procent de aproximativ 5%. Pe agenda vizitei de ieri a candidatei umaniste s-a regăsit și întâlnirea cu designerul român, Nicoleta Negura, un exemplu pentru tinerii antreprenori care aleg să își urmeze visul, în ciuda piedicilor puse de un sistem putrezit și incompetent, așa cum a explicat Ramona Ioana Bruynseels. „Am întâlnit și oameni precum Eliza Noemi Judeu, actriță și directoare a Teatrului Municipal din Bacău, un om care susține cu adevărat cultura românească și pe care mi-l doresc aproape pentru a promova valorile și talentele țării noastre.” Nu au lipsit însă poveștile emoționante: „Am văzut și oameni triști, plini de griji și nemulțumiți de guvernarea actuală. Copiii lor sunt plecați în străinătate pentru un trai mai bun pe care în Moldova încă NU îl pot avea. Oamenii însă își păstrează speranța. Speranța unei schimbări în bine, pentru noi toți, pe care o putem aduce numai împreună. Oamenii care își vând legumele în piața din Piatra Neamț au avut ocazia să își spună ofurile și ce își doresc ei de la un președinte. „Moldova este o regiune plină de oameni calzi, ospitalieri și muncitori. Deși infrastructura nu îi ajută, iar mediul de afaceri este nu este susținut, oamenii încearcă din răsputeri să ridice această regiune.”, a mai declarat Ramona Ioana Bruynseels.Candidata la președinție, Ramona Ioana Bruynseels, a lansat si un atac usturător asupra Guvernului cu privire la nivelurile record ale emigrării, care continuă să afecteze economia României. Cifrele lansate luna trecută de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au constatat că populația României a continuat să scadă rapid în ultimii ani la doar 19,5 milioane în 2018, cu 3 milioane de oameni în doar 8 ani. Raportul a subliniat, de asemenea, că România va continua să se confrunte cu un exod al următoarei generații, aproximativ jumătate dintre persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani afirmând că intenționează să părăsească țara. Emigrarea a devenit o provocare socială și economică majoră în România. Ca efect, țara va rămâne fără medici, asistenți medicali și alte profesii vitale, indispensabile unei societăţi funcționale. Doamna Bruynseels a acuzat Guvernul PSD că a eșuat în a găsi o soluţie pentru problema emigrării, în schimb, s-a concentrat pe luptele politice cu Președintele Iohannis. Ea a spus: „Am străbătut întreaga țară dând ascultare tuturor problemelor importante cu care românii se confruntă. Creșterea alarmantă a emigrării, care a avut loc sub administrația actuală, frânge inimile familiilor române, dăunând economiei și societății noastre.

       Această problemă nu-și va găsi rezolvare de la sine. Trebuie să demarăm procesul de soluţionare a acesteia, prin găsirea și aplicarea măsurilor adecvate. Este necesar să producem schimbări, astfel încât România să devină o țară în care oamenii simt că pot să-şi construiască o viaţă de succes, bună, atât pentru ei, cât şi pentru familiile lor, beneficiind de drepturile şi libertăţile ce li se cuvin. Altfel, spitalele și școlile noastre vor fi lipsite de personal medical și profesori.

     Tot mai multe familii vor fi destrămate. În acest moment, restul Europei beneficiază de talentele tinerilor noștri, de aceea avem nevoie de o conducere mai bună care să poată crea oportunități, circumstanțe și stimulente pentru a-i ține acasă.

       Domnul Iohannis și-a îndreptat atenția, depunând toate eforturile în luptele politice cu Guvernul PSD și viceversa - lupte lipsite de valoare și inutile pentru oamenii acestei țări - și atât președintele, cât și guvernul au rămas fără resurse interioare care să-i inspire în crearea ideilor potrivite pentru soluționarea problemelor de maximă importanță, cum este cea a emigrării.

       PSD și Iohannis sunt deopotrivă de vină pentru nereușitele oamenilor din această țară. Prioritățile lor trebuie să se schimbe de la jocurile politice și să vizeze, în schimb, acțiuni orientate către oameni. Trebuie să schimbăm modul în care funcționează politica noastră și asta presupune implicit și crearea de noi unități adecvate, în fruntea cărora să se afle indivizi adulți care sunt dispuși să lase deoparte interesele personale și să excludă din start diviziunea partizană”.

       Problema emigrării în România se va agrava în anii următori, potrivit unui studiu al Biroului de Referință a Populației din SUA, care prognozează că populația României va scădea cu 22% până în 2050.

     Ramona Bruynseels vrea să ofere stimulente semnificative tinerilor români care locuiesc în străinătate pentru a se întoarce acasă și a urma o carieră în România. Ca Director Executiv al RePatriot, Ramona Bruynseels a condus proiecte destinate să stabilească legături economice mai puternice între țară și diaspora română.

E.S.

Ramona Ioana 2

 

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează

furt-societati-buzoiene.jpg