News Buzau new header Craciun

A inceput POSTUL CRACIUNULUI. Ce trebuie sa faci si ce dezlegari sunt in post! Traditii si obiceiuri!

Postul CraciunuluiPostul Craciunului este primul post din anul bisericesc si ultimul din anul civil. Din randuielile bisericesti aflam ca se lasa sec in seara zilei de 14 noiembrie, insa, cand aceasta data cade miercurea sau vinerea, se lasa sec cu o zi

mai inainte. Acest post se incheie pe 24 decembrie. Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, cand acesta astepta sa primeasca cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatra ale Tablelor Legii. Astfel, crestinii postind 40 de zile, se invrednicesc sa primeasca pe Cuvantul lui Dumnezeu intrupat si nascut din Fecioara Maria. Postul Craciunului inchipuie atat ajunarea timp de patruzeci de zile a Proorocului Moise, dar si postul patriarhilor din Vechiul Testament. La fel precum cei de atunci asteptau venirea Mantuitorului pe Pamant cu post si rugaciune, asa se cuvine ca toti credinciosii sa astepte si sa intampine prin ajunare Mielul lui Dumnezeu, nascut din Fecioara Maria. Acest post tine 40 de zile, incepand cu data de 15 noiembrie si sfarsind la 25 decembrie, lasand sec aseara, in seara Sfantului Filip, pe 14 noiembrie. In acest post credinciosii ar trebui sa consume mancaruri de post. In acest post se obisnuieste ca toti credinciosii sa posteasca de carne, branza si oua, in timp ce lunea miercurea si vinerea se consuma mancare fara ulei si fara vin. In zilele de marti si joi se face dezlegare la untdelemn si vin. Mai mult, sambetele si duminicile, pana pe 20 decembrie inclusiv se dezleaga de untdelemn, peste si vin. Daca in zilele de luni, miercuri si vineri, Biserica Ortodoxa praznuieste vreun sfant mare, insemnat in calendar cu cruce neagra, crestinii pot consuma untdelemn si vin, iar daca este hramul bisericii sau vreo sarbatoare insemnata in calendar cu cruce rosie atunci se face dezlegarea si la peste.

 

De fiecare dată când Crăciunul vine, pământul e plin de îngeri! Dar nu putem vedea strălucirea acestora fără să postim cum se cuvine, timp de 40 de zile…

Iată mai jos doar câteva tradiții și obiceiuri bine păstrate de-a lungul anilor, ce este bine și ce NU este bine să faci pe perioada Postului de Crăciun!

La începutul postului, în satele din Bărăgan, încă se mai ţine cont de practicile păstrate din moşi-strămoşi. Se realizează şi ofrandele rituale, dedicate, mai ales, păsărilor cerului. Conform specialiştilor de la Centrul pentru Conservarea Tradiţiilor Ialomiţa, un vechi obicei ne spune că de Lăsatul Secului, trebuie strânse toate oasele şi resturile de mâncare într-o faţă de masă, iar a doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit, spunându-se următoarele cuvinte: “Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiţi îndestulate şi de la holdele mele oprite”. Se crede că practicând acest obicei vrăbiile, mai ales, nu vor strica ogoarele.

Găină friptă, sarmale şi vin

În ziua de Lăsata secului, gospodarii din Bărăgan mănâncă sarmale şi carne friptă, beau ţuică şi vin nou. “În Bărăgan, de Lăsatul Secului, finii vin la naşi fără a fi chemaţi, cu plocon: o găină friptă, un colac mare uns cu miere sau turtă în foi şi o sticlă cu vin. Ei îşi cer iertare pentru greşelile de peste an, iar naşul, după ce îi iartă, întinde masă bogată unde se cântă şi se petrece până spre ziuă.

La desert, se servesc plăcinte cu fructe şi cu legume, dar mai ales cu struguri sau cu stafide, care simbolizează sporul şi vigoarea spirituală”, spune părintele Paul Tudorache, preot paroh la biserica Sf. Cuvioasă Parascheva din Călăraşi. În realitate, spune preotul, accentul nu trebuie să cadă pe mâncare, rostul postului este îndreptarea duhovnicească, nu regimul alimentar, care rămâne doar un instrument ajutător pentru domolirea poftelor şi pornirilor trupeşi.

“Este egal cu zero dacă vom ţine post, dar vom continua să fim cuprinşi de mânie, ură, invidie, lăcomie”, spun sfinții părinți.

Nu se coase, nu se dau bani cu împrumut – “Femeile nu au voie să coasă, nu torc şi nu ţes de Lăsata secului pentru ca gospodăria să nu fie lovită de rele şi de boli. Dacă dai împrumut ceva din casă, se vor înmulţi lupii şi vor coborî în sat. Femeile fac turte de mălai şi le dau de pomană pentru morţi şi vii”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi.

De asemenea, pentru a întâmpina cum se cuvine cele 40 de zile de post, de lăsatul secului, gospodinele spală toate vasele în care au pregătit bucatele pentru masa sărbătorească, apoi le pun pe masă cu gura în jos în noaptea ce deschide Postul creştin. Există credinţa că în acest fel, spiritele rele nu se vor ascunde acolo şi nu-i vor ispiti pe creştinii din casa respectivă să renunţe la post.

În ziua sărbătorii, o altă tradiţie se referă la o interdicţie referitoare la treburile casnice ale femeilor: nu se spală, nu se ţese, nu se face curăţenie, pentru ca bolile şi paguba să nu intre în casa unde se împlineşte tradiţia.

 

Sursa: News-white.com

I.G.