Prejudicii grave aduse corpului medical de pacienți falși trimiși în spitalele din România

Consultatii medicaleMinistrul Sănătății anunță că un anagajat al unui spital din România a fost deja dat afară cu metoda pacientului fals. Ieri, Pintea a anunțat că în spitale vor fi trimiși pacienți falși care vor testa dacă medicii sau asistentele cer mită pacienților. Deși anunțată public abia luni, operațiunea a început acum câteva săptămâni și a avut un prim rezultat.

"Nu este o idee a mea. Este o parte a strategiei anticorupție pe care trebuie să o implementăm. Deja am început să facem verificări. Avem exemple negative deja. Exemplul pe care pot să vi-l dau este a unui pacient care a mers la spital pentru o fișă medicală pentru permis auto și a plătit analizele și o taxă de celeritate cerută din partea personalului medical auxiliar. Începând de acum trei săptămâni în urmă am făcut primul astfel de control. Vă pot spune că în acest moment o persoană a părăsit spitalul, am făcut doar cinci acțiuni până acum. Este o parte a strategiei anticorupție. Atunci când pacientul este nemulțumit de actul medical, trebuie să luăm măsuri", a declarat Sorina Pintea. Un doctor din Craiova a adresat, miercuri, o petiție Colegiului Medicilor, prin care se cere acestui organism să ia poziție cu privire la măsura luată de Ministerul Sănătății de a trimite pacienți sub acoperire în spitale. Doctorul consideră că s-au adus prejudicii de imagine corpului medical.Medicul Livia Davidescu din Craiova a reacționat după ce ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a spus că a trimis în unităţile sanitare „pacienţi sub acoperire” pentru a descoperi neregulile din spitale. Medicul spune că până acum acţiunea Ministerul Sănătăţii nu a avut rezultate. „Important este că această campanie este total ineficientă şi nu a depistat niciun medic care a luat şpagă în trei săptămâni. Doar a adus prejudicii corpului medical. Ne simţim neapreciaţi", Livia Davidescu. Doctorul din Craiova a adresat o petiție Colegiului Medicilor, prin care cere acestui organism să reacționeze față de această măsură a Ministerului. „Petiţia a fost formulată de mine în această dimineaţă şi sunt 125 de semnatari în doar câteva ore. medicilor_2687.html">Colegiul Medicilor prin statut este cel ce apără demnitatea profesiei de medic. Este interfaţa dintre medici şi societate, dintre medici şi autorităţile naţionale şi internaţionale. Colegiul Medicilor este îndeptăţit să ne apere, instituţional. Şi să creeze cadrul desfășurării unei activităţi medicale optime, nu într-un climat total nefavoravil, încărcat de tensiune socială, ca acum. Are jurişti care trebuie sa spună Ministerului Sănătăţii că acţiunea încalcă principiile legalității", a mai precizat medicul Livia Davidescu. În petiția adresată Colegiul Medicilor se arată că singurul rezultat al acțiunii „pacienți sub acoperire” este creșterea adversiunii populației față de medici.„În aceste zile, Ministrul Sănătăţii iniţiază acţiuni anti-corupţie în sectorul sanitar, prin introducerea de pacienţi acoperiţi care să depisteze persoanele care condiţionează actul medical. Principiul este unul corect, dar modul de operare încalcă însă Noul Cod de Procedură Penală, respectiv art.101, alin.3. În acest context, demersul anti-corupţie este pus serios sub semnul întrebării, tocmai de către cei îndreptăţiti să apere legalitatea, fiind perfect inutil, dovadă faptul că în cele 3 săptămâni de când a fost implementat nu a generat niciun rezultat legal, nefiind făcut public nicio inculpare a vreunui medic pentru infracţiuni de corupţie. Singurul rezultat palpabil, pe care îl resimţim cu toţii este o adversitate crescută din partea populaţiei, care ne priveşte acum în lumina sugerată de Ministerul Sănătăţii, aceea a unui corp profesional profund corupt, având o singură motivaţie, cea obţinerii de avantaje materiale”, scrie în petiția adresată Colegiului Medicilor.Potrivit acesteia, prejudiciul de imagine pe care această măsură îl aduce corpului medical este „incomensurabil”, iar impactul pe termen lung este imposibil de calculat: „Pe termen scurt vă aducem la cunoștinţă faptul că agresiunile asupra corpului medical au crescut exponențial, iar în foarte multe situaţii actul medical se desfăşoară sub teroare, mai cu seamă în serviciile de gardă, sufocate de fluxul enorm de pacienţi ce se prezintă în camerele de gardă!” Inițiatoarea petiției cere Colegiului Medicilor să reacționeze la măsura lansată de Ministerul Sănătății. „Cerem imperios preşedintelui CMR, domnului Doctor Borcean, poziţionarea urgentă şi fără echivoc vis a vis de abuzurile la care suntem supuşi! Lipsa sa de reacţie încurajează aceste abuzuri, iar neexercitarea atribuțiilor sale vulnerabilizează ireversibil breasla”, se mai arată în petiție. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, că măsura care vizează trimiterea unor „pacienți sub acoperire” în spitale „nu este o vânătoare de vrăjitoare”. Aceasta va funcționa ca o analiză în urma căreia, dacă se vor găsi nereguli, se va întocmi un raport înaintat spitalului.

Sursa - mediafax.ro

A.M.

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează

Comentarii  

0 #1 Medici nesimtiti si spăgari!Cucu Nicolae 23-07-2019 21:03
Ce cumva dezonorabili medici (uni dintre ei) simt ca pot pierde din bani necuveniti: Ba ar trebui supravegheati prin toate mijloacele legale pana vor ajunge sa devina medici cinstiti sa nu mai cera cu nesimtire bani pentru o activitate pentru care deja primesc salarii grase. Nu controalele ii fac de ras si ii pun intr-o lumina proasta. Obiceiurile lor de jepcari ii fac de ras si ii descalifica. Ce Colegiul medicilor!! Este un organism menit sa apere infractori si incompetentii din sistemul medical!
Citat