Sindromul Ulise – un rău care tinde să se extindă agravant asupra românilor

Sindromul UliseSindromul Ulise se defineşte în raport cu o realitate a lumii contemporane tot mai evidentă în multe ţări, inclusiv în România – aceea a migrării în străinătate a unui număr mare oameni, pentru a se stabili acolo definitiv sau temporar, din motive economice, sociale, politice etc.

 

Este de ajuns să ne gândim ce amploare a dobândit acest fenomen în cazul românilor, după anii 1990 şi, mai ales, după 2005 (de când s-a putut călători fără viză în UE), ca să înţelegem impactul uriaş şi complex al unei astfel de situaţii. Potrivit unor statistici, aproximativ cinci milioane de români trăiesc şi muncesc, la momentul actual, în Uniunea Europeană, cei mai mulţi în Spania, Italia, Marea Britanie şi Germania, fapt ce îi situează pe români pe locul doi într-un top mondial al migraţiei, după Siria, stat care se confruntă, spre deosebire de noi, cu războaie civile, conform unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Mai mult, alte analize, din 2018, arată că nouă români pe oră părăsesc ţara, ceea ce anual înseamnă echivalentul unui oraş mediu ca populaţie.

Sindromul Ulise si fenomenul imigratiei

Sunt numiţi “emigranţi economici”, deoarece au ales să plece în altă ţară pentru un loc de muncă şi pentru un câştig mai bun, mulţi lăsându-şi acasă copiii, în grija bunicilor sau a altor membri ai familiei, cu speranţa că banii pe care îi trimit din străinătate cei plecaţi vor suplini prezenţa, atenţia şi iubirea părintească. O altă categorie de emigranţi este reprezentată de tinerii care merg la studii în străinătate, pentru posibilitatea de a se forma într-un alt sistem, care să le valorifice potenţialul şi să-i pregătească pentru adevăratele cerinţe ale lumii contemporane. Unii se întorc, mulţi aleg să rămână într-o lume care le oferă mai multe şanse de reuşită profesională, implicit de viaţă mai bună. Despre secolul al XXI-lea s-a spus că “va fi religios sau nu va fi deloc” (zicere atribuită lui Andre Malraux, deşi mulţi susţin că scriitorul francez, Malraux, nu spus aşa ceva niciodată), dar se pare că începutul acestui secol este marcat de o mobilitate geografică fără precedent a persoanelor, ceea ce are repercusiuni individuale şi colective de necontestat. În contextul unei astfel de realităţi ia naştere Sindromul Ulise, termen propus şi definit pentru prima dată în 2002, de psihiatrul Joseba Achotegui, profesor la Universitatea Barcelona, pe baza observaţiilor şi studiilor făcute timp de mai mulţi ani, în această ţară – Spania – care are cel mai mare număr de emigranţi din Europa.

Ce este Sindromul Ulise?

Emigratia si lumea contemporana

Sindromul Ulise, numit şi Sindromul emigrantului, se referă la schimbările de personalitate şi de comportament ale celor care emigrează şi decid să trăiască într-un alt loc decât ţara în care s-au născut, schimbări dominate de o stare de stres accentuat, de nelinişte, chiar anxietate. Denumirea acestei tulburări psihice face trimitere la celebrul protagonist al epopeii homerice “Odiseea”, cel care pleacă din Itaca, insula care era patria lui şi în care era rege, pentru a participa la războiul pentru cucerirea Troiei. După terminarea războiului, drumul de întoarcere spre casă al lui Ulise va fi lung şi plin de vicisitudini, iar când ajunge în sfârşit, după 20 de ani, în Itaca natală, alte confruntări îl aşteaptă cu cei care puseseră stăpânire pe palatul şi averile lui, cu toată fidelitatea Penelopei, soţia sa, care, în tot acest timp, asteptându-l, a ţesut o pânză din părul ei. De altfel, încă din secolul trecut, psihiatrul elveţian Carl Jung sublinia, în scrierile sale, că miturile şi călătoriile iniţiatice ale unor eroi, precum Ulise sau Hercule, pot fi înţelese ca expresii simbolice ale unui proces de transformare psihică. Există în fiecare dintre noi, în momente diferite ale vieţii, dorinţa sau nevoia de a schimba realitatea banală, cunoscută, previzibilă, pentru a descoperi alte drumuri existenţiale. În cazul eroilor din mituri, pornirea în călătorie se face în momente de precaritate, de criză personală, politică, religioasă etc. Mutatis mutandi, şi în viaţa personală a unui om obişnuit există această tentaţie a schimbării, când viaţa pare nemulţumitoare sau stagnează într-o ipostază nefavorabilă. Specialiştii spun că este greu de decelat diferenţa între Sindromul Ulise şi diverse alte psihoze, că stresul extrem echivalent sindromului menţionat depinde, în mare măsură, de istoria personală a fiecăruia, de personalitatea sa, dar şi de noua realitate la care emigrantul trebuie să se adapteze. Situaţiile sunt diferite în cazul unor refugiaţi de război, de exemplu, şi cei care merg într-o altă ţară, singuri sau însoţiţi de familie, pentru o viaţă mai bună şi descoperă, destul de repede, că viaţa lor, în loc să se amelioreze, se degradează.

Sursa - destepti.ro

A.M.

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează