Mai multe categorii de persoane din sistemul medical primesc lunar 2.500 de lei în plus

Bani personal medical COVID 19Guvernul a dat recent o ordonanță de urgență pentru a extinde lista persoanelor care beneficiază lunar, cât e stare de urgență, de un stimulent de risc de 2.500 de lei, în plus față de salariu.

Mai precis, este vorba de Ordonanța de urgență a Guvernului 62/2020, care a apărut luni în Monitorul Oficial și care deja se aplică de la momentul publicării. Dacă inițial stimulentul de risc se acorda numai medicilor, personalului medico-sanitar și personalului paramedical, inclusiv personalului auxiliar, persoane implicate direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu coronavirus, de-acum banii vor ajunge la mai multe categorii de persoane:

  • personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare și personalul paramedical, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați;
  • personalul care furnizează servicii de asistență medicală comunitară, respectiv servicii de îngrijire medicală, activități de izolare și monitorizare a persoanelor diagnosticate pozitiv aflate în carantină;
  • personalul din cadrul direcțiilor de sănătate publică implicat în activități de recoltare pentru testare, verificare, evaluare medicală a persoanelor care traversează punctele de frontieră și care asigură tratamentul persoanelor care prezintă risc de infectare, respectiv pacienți diagnosticați, precum și cel care desfășoară activități specifice de inspecție sanitară, în spațiile în care a existat cel puțin un caz confirmat cu infecție;
  • personalul din rețeaua de medicină legală implicat în manipularea și efectuarea necropsiilor pacienților decedați diagnosticați, inclusiv personalul din laboratoarele de toxicologie și histopatologie care efectuează analiza probelor aparținând pacienților decedați diagnosticați;
  • personalul din cadrul direcțiilor sanitar-veterinare direct implicate în activități de testare și diagnosticare prin metode PCR în cadrul laboratoarelor de toxicologie proprii;
  • personalul militar și civil din cadrul structurilor Ministerului Apărării Naționale care execută activități similare celor de la punctele anterioare;
  • personalul de la punctele anterioare care în urma desfășurării activității a fost infectat.

Totodată, ordonanța nouă a introdus regula conform căreia aceste categorii de persoane beneficiază de un singur stimulent de risc, chiar dacă lucrează la mai mulți angajatori.

Lista persoanelor care beneficiază efectiv de stimulentul de risc se stabilește prin decizie a conducătorului unității angajatoare. Starea de urgență cauzată de epidemia de coronavirus este între 16 martie și 14 mai 2020.

Sursa - avocatnet.ro

A.M.