Cei care contestă internarea obligatorie de 48 de ore pentru COVID 19, nu pot ieşi înainte de expirarea termenului

Spitale COVID 19 RomaniaPersoanele confirmate cu noul Covid-19 şi care vor să conteste în instanţă internarea obligatorie de 48 de ore trebuie să ştie că un judecător ar putea să le scoată din spital abia după ce expiră acest termen.

Asta pentru că instanţele din România nu au logistica necesară ca să judece rapid cererea celor care vo să iasă înainte să expire perioada obligatorie. Mai mult, în cazurile care ţin de drept Civil nu există un serviciu de permanenţă, aşa cum este în Penal. Legea carantinei şi izolării este formulată în aşa fel încât ţine persoanele bolnave în mod obligatoriu 48 de ore internate. „Indiferent cum ar fi, persoana în cauză stă oricum cel puţin 24 de ore reţinut sub puterea deciziei DSP. Este aproape evident că această cale de atac nu asigură în niciun fel eficienţa ei. Nu ai posibilitatea să te judeci în timp util în interiorul celor 48 de ore astfel încât să şi profiţi de o hotărâre favorabilă, dacă va fi cazul”, explică avocatul Adrian Toni neacşu, fost judecător.

A.M.