Buzoienii pot suna gratuit la Ministerul Muncii pentru detalii despre pensii, asigurari sociale, drepturi si adoptii

Buzoienii pot obtine acces direct la informatii specifice domeniilor gestionate de Ministerul Muncii sunand la un numar de telefon gratuit (TelVerde), lansat recent si apelabil din oricare retea. Potrivit unui comunicat transmis de institutie, serviciul de telefonie 0 800 86 86 22 este disponibil de luni pana vineri, intre orele 9.00 si 22.00. Apeland numarul de telefon mentionat, persoanele interesate pot obtine informatii cu privire la

politici publice, pensii si asigurari sociale, asistenta sociala, protectia persoanelor cu dizabilitati, protectia drepturilor lucratorilor, protectia sanatatii si securitatii in munca, protectia drepturilor copilului, adoptii sau legislatia muncii. “Raspunsurile furnizate de operatorii call-center-ului sunt elaborate de Ministerul Muncii si vor fi actualizate permanent in functie de feedback-ul primit din partea cetatenilor. In cazul in care raspunsurile la intrebarile formulate de public vor necesita un timp de consultare cu experti ai ministerului, solicitarea va fi transmisa electronic persoanelor abilitate si va fi solutionata conform procedurilor de comunicare aprobate”, potrivit comunicatului.

 

A.P.