ASTAZI intră in vigoare LEGEA TAXIMETRIEI. Ce riscă şoferii care sunt pe traseu

Legea taximetrieiOrdonanţa de Urgenţă care modifică legea taximetriei (38/2003) intră în vigoare mâine, 16 mai. Ordonanţa nu va scoate din piaţă aplicaţiile Uber, Bolt şi Clever, dar şoferii care folosesc aceste aplicaţii vor putea fi amendaţi mult mai uşor şi riscă amenzi de până la 5.000 de lei.

Ordonanţa elimină sintagma "în mod repetat" din Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi. Concret, până acum, persoanele fizice sau juridice care efectuau în mod repetat transport public de persoane, contra cost, erau sancţionate cu amenzi de la 1.000 lei, la 5.000 lei. Însă, odată cu eliminarea acestei sitagme autorităţile nu vor fi nevoite să demonstreze că şoferii Uber, Bolt sau Clever transportă persoane în regim de taxi în mod repetat, este suficent să fie prinşi făcând asta o sigură dată pentru a fi amendaţi.Eliminarea acestei sintagme a fost cerută insistent de transportatori, care au protestat de mai multe ori în ultima vreme pentru ca Guvernul să facă această modificare. După adoptarea ordonanţei, Guvernul a dat asigurări că în scurt timp va fi reglementa şi activitatea de ridesharing. Bazându-se pe această promisiune reprezentanţii Uber şi Bolt au transmis la momentul respectiv: "Ordonanța de azi nu schimbă cu nimic lucrurile pentru Uber în România - vom continua să operăm ca până acum. Mai mult, Guvernul și-a exprimat clar intenția de a reglementa sectorul de ridesharing printr-o ordonanță separată, în săptămânile următoare” - Uber

“Bolt continuă să își desfășoare activitatea în toate orașele din România în care operează. Șoferii parteneri pot în continuare să conducă pe platforma Bolt, iar pasagerii au posibilitatea să călătorească în oraș într-un mod convenabil și accesibil. Am primit asigurări de la Guvern că în următoarea perioadă România va avea o nouă lege ce reglementează sectorul de ride-hailing și care va fi echitabilă pentru toate părțile implicate” - Bolt.Doar că, până în prezent reglementarea activităţii de ridesharing nu a fost făcută, drept urmare şoferii celor trei aplicaţii care nu au autorizaţii de transport în regim de taxi riscă amenzile mai sus menţionate.“Timpul a trecut, iar ministrul Cuc nu s-a întâlnit cu nimeni din industria ridesharing și a refuzat orice cale de dialog care să conducă la găsirea unei soluții legislative pentru evitarea închiderii aplicațiilor", se arată într-o declaraţie comună a celor trei companii. Drept urmare, de mâini, este posibil ca utilizatorii celor trei aplicaţii să găsească tot mai greu maşini disponibile în aplicaţie, iar preţurile să crească semnificativ.

Ce prevede OUG:

Cu privire la transportul în regim de taxi și închiriere, la art. 55, pct. 3, lit h) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede dispoziţia legală potrivit căreia constituie contravenţie următoarea faptă, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei aplicabilă persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea, în mod repetat, de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, a următoarelor fapte, prevăzute la art. 7, alin. (2) şi (3):

„(2) Este interzis transportul public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă, potrivit prevederilor alin. (1).

(3) Este interzis transportul public, contra cost, de mărfuri sau de bunuri cu un autovehicul cu masa maximă autorizată de cel mult 3,5 tone, fără a deţine pentru acesta autorizaţie taxi valabilă, potrivit prevederilor alin. (1), ori altă autorizaţie valabilă.”

Raportat la această prevedere, este dificil ca organele de control să probeze caracterul repetitiv al faptei, astfel încât să poată aplica sancțiunea.

I. Prin proiectul de ordonanţă se propune menţinerii valabilităţii actualului Program de transport interjudeţean până la data de 30.06.2023.

II. În domeniul transportului în regim de taxi şi în regim de închiriere, prin proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului se propune eliminarea expresiei „în mod repetat”, de la art. 55, pct. 3, lit. h) din Legea nr. 38/2003 astfel încât, sancţiunea să fie aplicabilă persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea, de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, fără respectarea prevederilor art. 7 alin. (2) sau, după caz, ale art. 7 alin. (3).

Cum motivează Guvernul necesitatea acestei ordonanţe:

Având în vedere următoarele situații:

- creşterea activităţilor de transport de persoane în regim de taximetrie cu încălcarea prevederilor legale, cu caracter de fenomen permanent;

- amploarea maximă a imposibilităţii sancţionării faptelor de piraterie în transportul de persoane în regim de taximetrie, întrucât, caracterul repetitiv al faptei contravenţionale este ambiguu şi imposibil de măsurat;

- activitatea de transport de persoane în regim de taximetrie cu încălcarea prevederilor legale determină consecinţe negative asupra strategiilor autorităţilor administraţiei publice locale în privinţa transportului public local, cu impact negativ asupra mediului înconjurător din cauza creşterii poluării;

- impactul negativ asupra mediului concurenţial normal al activităţii operatorilor care sunt autorizaţi să presteze serviciul de taximetrie, având în vedere numărul limitat al autorizaţiilor care se eliberează la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale;

- inaplicabilitatea obligaţiilor prevăzute la art. 7 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 38/2003, întrucât agenţii de poliţie nu pot dovedi caracterul repetitiv al faptei;

- imposibilitatea sancţionării persoanelor fizice sau juridice care nu respectă art. 7 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 38/2003, ce a determinat perpetuarea efectuării transportului public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă, conducând la calitatea necorespunzătoare a serviciului de taximetrie şi a creşterii evaziunii fiscale;

- multiplele sesizări ale operatorilor ai serviciului public de taximetrie care îndeplinesc condiţiile legale şi a căror activitate este influenţată negativ de faptele de piraterie prestate în transportul public în regim de taxi şi în regim de închiriere;

- necesitatea stringentă a scăderii evaziunii fiscale generată de practicile ilicite în transportul rutier de persoane în regim de taximetrie.

A.M.

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează