“INNOVATIVE TOURISM- COLLECTING CULTURAL HERITAGE THROUGH INTERGENERATIONAL WALKS ” - Întâlnire de proiect, Ostrow Wielkopolskie, Polonia
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Marți, 28 Mai 2019 13:00
Colegiul Economic Buzău implementează în prezent proiectul “INNOVATIVE TOURISM- COLLECTING CULTURAL HERITAGE THROUGH INTERGENERATIONAL WALKS ” finanţat în cadrul programului Erasmus + al Comisiei Europene, pe perioada 2018-2021. Institutiile partenere ale acestui proiect sunt: Danske Gymnastik og Idrætsforen, Vestjylland/ Danemarca- coordonatorul proiectului, Ayuntamiento de Ceutí/ Spania, HOP UBIQUITOUS SL/ Spania, Gaziosmanpasa University/ Turcia, Stowarzyszenie Szansa dla Aktywnych/ Polonia, Grad Varazdin (City of Varazdin)/ Croația. Municipalităţi, organizații nonguvernamentale, unităţi din învăţământul profesional şi tehnic, universităţi şi o companie privată colaborează pentru a identifica metode de a pune în valoare resurse turistice relevante.
Dar caracterul de noutate al acestui proiect constă în faptul că se dorește o activare a persoanelor de vârsta a treia care vor fi incurajate să împărtășească povești, legende, anecdote despre locuri și oameni generațiilor mai tinere. Principalul scop al proiectului este acela de a îmbunătăţi calitatea vieții persoanelor de vârsta a treia, seniorilor, de a le facilita legătura cu generațiile mai tinere și procesul de comunicare cu acestea. Dar în același timp se urmărește îmbunătățirea imaginii comunităţilor în scopul atragerii de turişti şi a creşterii capacităţii turistice, a dezvoltării micilor afaceri locale. A doua întâlnire de proiect a avut loc în Polonia în mai 2019, iar SDA a fost organizatorul principal. Tema acestei întâlniri a fost "Formarea și dinamizarea grupurilor intergeneraționale".Cele două zile de lucru au fost foarte intense cu nenumărate și variate activități.
Prima zi a întâlnirii a avut loc la Centrul Cultural al orașului Przygodzice, un exemplu de bune practici în ceea ce privește activități în grupuri intergeneraționale. Reuniunea a debutat cu un cuvânt de bun venit adresat de primarul oraşului, care a urat participanţilor mult success în derularea proiectului.Primarul a prezentat exemple de bună practică din comunitate și planuri de viitor.Am vizitat apoi Centrul Cutural, am urmărit workshopuri. Mica comunitate se poate lăuda cu: o nouă sală de spectacole foarte modern, o nouă școală, un număr de 5 biblioteci( la 12000 locuitori), proiecte foarte interesante de promovare a obiectivelor turistice. O comunitate mică, dar foarte activă. Am vizitat una din biblioteci care se poate lăuda cu 16 000 de cărți, 1800 cititori și un număr de 40 000 cărți imprumutate anual.
A urmat o sesiune în care partenerii au prezentat rezultatele focus grupului ce a fost derulat în cele 6 țări partenere. Au fost discutate punctele comune și deosebirile constatate.
Ziua a continuat cu o sesiune de prezentări de exemple de bună practică din cele 6 țări partenere.Multe exemple interesante cu privire la realizarea de activități intergeneraționale au fost discutate și a fost realizată o bază solidă pentru continuarea proiectului.
A urmat o vizită cultural la castelul Goluchow și am urmărit prezentarea realizată de un voluntar senior.
A doua zi a fost dedicată diverselor ateliere:
Modalități de a încuraja persoanele în vârstă să participe ca voluntari în plimbări culturale
Recrutarea de voluntari seniori
Cum pot fi motivate grupurile intergeneraționale pentru a deveni o parte activă a societății
Dinamizarea grupurilor intergeneraționale
Au urmat două prezentări dedicate dezvoltării rezultatelor intelectuale:
Povestirile ne conectează, realizată de reprezentanții Universității Gaziosmanpasa.
CO CREW aplicație web, realizată de HOP Ubiquitous SL
Ultima parte a zilei a fost dedicată discuțiilor cu privire la managementul de proiect și raportul intermediar.
Colegiul Economic Buzău a fost reprezentat la întâlnire de doamnele profesoare Cătălina Ileana Poştovei, Lucia Olteanu.
Proiectul constituie o sursă de inspiraţie şi de bune practici pentru comunităţile locale care doresc să îşi dezvolte sectorul turistic, iar judeţul nostru are un mare potenţial neexploatat.
I.G.