Schimbări radicale la asociațiile de bloc! Ce trebuie să facă toţi locatarii până la finalul lunii septembrie

Locuinte blocuriToţi locatarii de la bloc din România trebuie să adopte, până la finalul lunii septembrie, un regulament de bloc prin care se stabilesc reguli de comportament.

Anul trecut a fost adoptată o nouă legislaţie privind asociaţiile de proprietari. Aceasta stabileşte că toţi proprietarii din condominii trebuie să adopte, până în data de 28 septembrie 2019, un document scris cu privire la regulile şi condiţiile de folosinţă a părţilor comune ale condominiului şi normele de conduită şi bună vecinătate dintre proprietari. „Regulamentul condominiului”, cum a fost numit, va trebui să fie respectat de toţi locatarii din bloc, fie că sunt proprietar sau doar chiriaşi. De asemenea, şi vizitatorii sunt supuşi regulilor aprobate prin document. Dacă regulamentul nu va fi respectat, cei afectaţi pot sesiza neregulile la preşedintele sau comitetul executiv al asociaţiei. Noua legislaţie vine şi cu o altă noutate: asociaţiile de proprietari vor avea posibilitatea să stabilescă şi alte „ore de linişte”, în plus faţă de cele prevăzute de legislaţia în vigoare (de obicei între orele 22.00 - 08.00 şi 13.00-14.00.

Sursa - adevarul.ro

A.M.

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează