Pentru prima oară în istorie! Ȋncepe etapa SPECIALĂ la Evaluarea Națională 2020

Bacalaureat 2020Examenul începe luni, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. La această probă s-au înscris 192 de candidați.

La etapa specială a examenului de Evaluare Națională s-au înscris 216 absolvenți ai clasei a VIII-a, conform situației centralizate până la această oră de către Ministerul Educației și Cercetării, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Este pentru prima dată când se organizează o a doua sesiune a Evaluării Naționale din istoria acestui examen.

Marți, 30 iunie, se desfășoară proba la Matematică. La această probă sunt 206 de candidați înscriși.

Miercuri, 1 iulie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă (9 candidați înscriși).

Probele încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 60 de centre de examen din 37 de județe. Potrivit situațiilor transmise de către inspectoratele școlare, la nivelul județelor Arad, Covasna, Ilfov, Mehedinți și Tulcea nu au fost situații care să determine organizarea acestei etape speciale.

Primele rezultate se vor afișa joi, 2 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen.

Contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice.În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video și sunt organizate cu respectarea tuturor măsurilor de prevenție și protecție stabilite în contextul pandemiei COVID-19.

Sursa: edupedu.ro

A.M.