IPJ Buzău - NEREGULI la gaterele ce depozitează şi comercializează material lemnos

Material lemnos confiscatPoliţiştii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice şi personal din cadrul Gărzii Forestiere Judeţene Buzău au efectuat un control pe linie silvică la societăţi comerciale ce au ca obiect de activitate depozitarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

În cazul unei societăţi comerciale de profil, din nordul judeţului, în urma verificărilor efectuate în registrul de evidenţă a intrărilor – ieşirilor de materiale lemnoase, modul de completare şi eliberare a avizelor de însoţire a materialelor lemnoase, precum şi diferenţele dintre stocurile scriptice şi faptice ale materialelor lemnoase, au fost constatate nereguli privind diferenţe între stocurile faptice şi cele scriptice. În cauză s-a luat măsura sancţionării contravenţionale operatorului economic cu suma de 6.000 de lei conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, totodată fiind dispusă şi măsura complementară a confiscării pentru aproximativ 10 m.c. lemn rotund răşinoase.

Ecaterina STROESCU