IPJ BUZĂU - ATENŢIONĂRI PENTRU CONDUCĂTORII AUTO

Politia Romana IPJ BuzauSTIMAŢI CONDUCĂTORI AUTO – ALCOOLUL ŞI VOLANUL SUNT INCOMPATIBILE!

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele înca frecvente de conturbare a capacităţii de conducere, deşi există tendinţa de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!

Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Consumul de alcool constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

NU CONDUCEŢI SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI!

Ecaterina STROESCU