Un profesor excepțional din Buzău a fost premiat la Gala MERITO pentru inovaţie în educație

Catalin zaman Clondiru MeritoCătălin Zaman, profesor de Limba şi Literatura Română şi Director la Şcoala Gimnazială “Înv. Nicolae Ispas” Clondiru, din Ulmeni, jud. Buzău, a fost premiat pentru performanțe deosebite în educație la Gala MERITO.

Cătălin Zaman, profesor de Limba şi Literatura Română şi Director la Şcoala Gimnazială “Înv. Nicolae Ispas” Clondiru, din Ulmeni, jud. Buzău, este unul dintre cei 12 premianți ai Galei MERITO, eveniment care recunoaște meritele dascălilor ce contribuie la transformarea educației, și se înscriu astfel în comunitatea celor 67 de profesori valoroşi ai României, recunoscuți anual de Romanian Business Leaders (RBL).

Cătălin Zaman, 38 de ani, a urmat Facultatea de Litere, secția Română – Franceză, la Universitatea Transilvania din Brașov și un masterat în Mass Media și Comunicare. Din 2006 predă în satul natal, Clondiru, aflat la 30 de kilometri de Buzău, iar anul acesta a fost numit director al școlii.

„O lecție importantă pe care am învățat-o în timp a fost să privesc materia pe care o predau prin ochii copilului, nu prin ochii mei. Toate cadrele didactice sunt izvoare de cunoștințe, dar profesor cu adevărat e cel care reușește să-și aducă nivelul de cunoștințe la nivelul de înțelegere al elevului. Abia atunci poți culege roadele, dacă privești un pic dinspre bancă spre tablă, să vezi ce-ar putea fi greu de înțeles în felul în care ai explicat tu.” – extras din povestea profesorului, documentată pentru premiul MERITO.

“Ştim că a avut posibilitatea să fie profesor la oraş, dar a refuzat fără să regrete şi s-a dus spre şcoala care l-a format. Sunt copii care îl apreciează şi faptul că reuşeşte să îi apropie, că îi încurajează să fie creativi, să îşi pună imaginaţi în faţa tuturor temerilor – toate acestea m-au dus cu gândul la domnul Trandafir.” a menţionat Teodora Şlai, Project Manager în cadrul Fundaţiei Nouă ne pasă (Fundaţia eMag), partener al Galei MERITO, în discursul laudatio.

“Şcoala trebuie să fie locul acela prietenos, cald, deschis, cu uşile larg deschise, şcoala modernă, şcoala care nu mai trebuie să fie interesată de transmiterea brută a cunoştinţelor, ci să fie locul acela unde copii învaţă să îşi deschidă aripile, unde învaţă că în spatele lor pot fi oameni care îi susţin, care îi încurajează să ajungă acolo unde îşi doresc.” a fost mesajul de încredere al lui Cătălin Zaman, în discursul de primire a premiului, pe scena Galei.

Ceilalţi 11 profesori laureaţi care se alătură din acest an comunității MERITO sunt oameni care îşi lasă amprenta pozitiv asupra generaţii întregi şi fac cinste meseriei de profesor: Anca Botoroagă, profesoară de Limba Engleză şi Director; Mihaela Bucşa, profesoară de Fizică; Adriana Bălaj, profesoară de Istorie; Laura Stifter, profesoară de Religie şi Ştiinţe Socio-Umane; Liviu Drăghici, profesor de Ştiinţe Economice; Teodora Coman, profesoară de Limba şi Literatura Română; Daniela Ionele, profesoară de Discipline Tehnice şi instruire practică; Marişca Morari, educatoare; Florentina Tituleac, Ioana Baboş şi Emanuela Patrichi, învăţătoare.

Cătălin Zaman se alătură celorlalţi 4 colegi din judeţul Buzău, premiaţi în generaţii anterioare: Monica Mocanu, profesoară de Matematică; Dan Solcan, profesor de Istorie; Mihaela Nicolae, profesoară de Limba şi Literatura Română; Graţiela Petcu, profesoară de Geografie şi Director.

Pe 8 septembrie 2021, peste 200 de lideri din business şi profesionişti din Educaţie au sărbătorit a VI-a generație de profesori MERITO. Gala MERITO s-a aflat, pentru al patrulea an consecutiv, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, drept recunoaștere a contribuției proiectului la reconstruirea prestigiului social al meseriei de învățător și de profesor. La eveniment a participat și domnul Sorin-Mihai Cîmpeanu, Ministrul Educației.

Din 2016, Proiectul MERITO recunoaşte public și material meritele profesorilor valoroși ai României, prin Gala anuală. Comunitatea profesorilor laureaţi a crescut la 67 de dascăli, care împreună cu antreprenorii și managerii din RBL lucrează ca să multiplice în sistemul de educație bune practici de predare, prin intervenţii de învăţare colaborativă, o voce a profesorilor și printr-o platformă online. Misiunea proiectului MERITO este de a transforma meseria de profesor în România, în sensul de a o profesionaliza, a o face din nou dezirabilă pentru tineri şi apreciată în societate.

Cei 12 profesori din învăţământul preuniversitar pe care i-am premiat anul acesta au fost selectaţi din peste 600 de recomandări, venite din partea elevilor, părinţilor, absolvenţilor şi a comunităţilor locale, din toată ţara. Procesul de selecţie a durat aproape 1 an, selecţia finală fiind realizată de către un juriu compus din membri ai comunităţii Romanian Business Leaders, pentru a ne asigura că cei pe care îi selectăm pun responsabilitate, profesionalism, creativitate, dar şi pasiune, har şi un pic de „magie” în munca lor. Anul acesta am avut în vedere criterii suplimentare de selecţie, precum gradul de inovaţie la clasă şi în afara acesteia în ultimul an; măsura în care îşi împărtăşesc practicile cu alte cadre didactice; impactul pe care îl au în comunitatea în care activează sau pentru beneficiari din zone dezavantajate şi în cultura de învăţare şi colaborare a Şcolii. Toți acești profesori au fost documentaţi online, validaţi în comunitatea locală, iar cei selectaţi au fost intervievați de jurnaliști colaboratori. Am publicat toate poveștile documentate într-o galerie online, care păstrează emoția și mesajul profesorilor, pe www.merito.ro. Această campanie anuală, începută la RBLSummit 2015, se finalizează cu Gala MERITO, pilon al proiectului şi eveniment în cadrul căruia oferim premii (în valoare de câte 1.500 de euro, trofeul şi diploma MERITO) poveștilor cu cea mai mare încărcătură de valori și care pot să transmită în lume mesajul despre profesorii inovatori care ne pot schimba viața şi care ne modelează viitorul.

I.G.

SURSA: http://www.proiectulmerito.ro/catalin-zaman/?fbclid=IwAR2QbesOHhiJPIMxq9KglMKfgOnD3qNhGT8YxDcXEPgAPKg9te5NSUBoksw