New News Buzau header

SE CAUTA MILITARI PROFESIONISTI! Ministerul Apărării Naţionale continuă recrutarea pentru posturile de soldat gradat profesionist

CMJ BuzauCentrul Militar Judeţean (C.M.J.) Buzău, prin biroul informare-recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale care se ocupă de promovarea profesiei militare și recrutarea (înscrierea) candidaţilor — băieți și fete — pentru cariera militară, aduce la cunoștința celor interesați că în perioada 19.09=+24.10.2022 se pot înscrie pentru cele 1695 de posturi de soldat/gradat profesionist, seria suplimentară 2022, disponibile în toată ţara.

Ce înseamnă să fii soldat/gradat profesionist (SSGP) Soldaţii și gradații profesionişti constituie cel mai numeros corp de personal militar din armată, fiind destinat îndeplinirii funcțiilor de execuție specifice luptătorilor şi specialiștilor militari, în cadrul microstructurilor de tip echipă, echipaj, grupă. Cum poţi deveni soldat/gradat profesionist Chiar dacă nu ai deloc experienţă militară anterioară, poți fi angajat într-o funcţie de SGP, cu condiţia să îndeplinești criteriile de recrutare și selecție necesare și să urmezi un program de instruire cu durata de 2-5 luni, desfăşurat într-unul din centrele de instruire. Principalele condiţii şi criterii de recrutare şi selecție pe care trebuie să le îndeplinească, cumulativ, candidații sunt:

- să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România;

- să aibă vârsta între 18 ani, împliniţi până la data începerii programului de instruire, și cel mult 45 de ani împliniţi la data finalizării programului de instruire;

- să fie absolvent cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul secundar superior (10 clase de învăţământ liceal sau 11 clase de învățământ profesional);

- să fie declarat "Admis” la probele de selecţie care se susțin în centrele de selecţie și orientare și care constau în evaluarea capacității motrice, evaluarea psihologică și interviul de evaluare finală;

 

I.G.

 

SURSA: CMJ Buzau