New News Buzau header

Elevii au revenit la școală după zilele libere. Următoarea vacanță este în februarie, la decizia inspectoratelor școlare

revenire scoalaCopiii de grădiniță și elevii au revenit azi la cursuri după zilele libere de Mica Unire. Aceștia au avut două zile libere, pe 23 și 24 ianuarie, luni și marți, după ce Guvernul a decis la finalul anului trecut să lege ziua de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor, care pică într-o zi de marți (n. red. zi liberă prin Codul Muncii), cu weekendul, pentru a crea o “punte”.

Anul acesta, Guvernul a aprobat 3 zile libere, dintre care 2 pică în timpul anului școlar și afectează structura anului școlar: 23 ianuarie și 2 iunie 2023. Prima zi trebuie recuperată până pe 28 februarie, iar ziua de 2 iunie liberă trebuie recuperată până în data de 30 iunie, deși vacanța de vară începe pe 17 iunie 2023. – Detalii aici

Ministerul Educației a trimis la început de an, în data de 3 ianuarie 2023, o circulară către toate școlile în care precizează că, pentru zilele libere nou introduse de Guvern, profesorii și elevii vor recupera orele pierdute înainte sau după datele respective.

Următoarea vacanță este în februarie, o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6-26 februarie 2023. Calendarele școlare pentru fiecare județ în parte pot fi descărcate de aici, în format .jpeg sau .pdf. 

Simulările pentru Evaluarea Națională 2023 se desfășoară în perioada 20-22 martie, iar cele pentru examenul de Bacalaureat 2023 au loc între 27 martie și 30 aprilie, potrivit surselor Edupedu.ro. – Mai multe detalii aici

Împărțirea anului școlar în module menține România în topul țărilor europene cu cele mai puține zile de școală în 2022-2023, chiar dacă anul a început mai devreme / Locul 3 în rândul țărilor cu cele mai multe zile de vacanță – raport official

SURSE: MEN, EduPedu