Siguranță în mediul real și virtual. Activități informativ-preventive desfășurate de polițiștii Biroul Siguranță Școlară
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Sâmbătă, 18 Martie 2023 09:00
În aceasta saptamana, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități împreună cu reprezentanți din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Buzău la Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” și Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” din Râmnicu Sărat
Liceenii au fost informați cu privire la efectele negative pe care le are consumul de droguri și consecințele în plan social, familial, juridic și medical.
Totodată, a fost diseminat cadrul legal privind răspunderea penală a minorilor și au fost emise recomandări în vederea plasării tinerilor într-o zonă de siguranță personală și comunitară.
S-a discutat despre cât de important este să fie atenți la ceea ce postează pe rețele de socializare și ce fel de site-uri accesează, întrucât informațiile postate pot fi preluate, salvate și repostate foarte ușor pe internet, deoarece acestea rămân în online și nu mai pot avea control asupra lor.
Totodată, la sfârșitul activităților, elevilor le-au fost distribuite broșuri ce conţin minime măsuri de protecţie pe care să le pună în aplicare, astfel încât să nu ajungă în postura de victimă.
Activități informativ-preventive desfășurate de polițiștii Biroul Siguranță Școlară
În data de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au organizat și desfășurat o activitate informativ-preventivă la Liceul Teoretic ”Radu Vlădescu” Pătârlagele.
Activitatea a avut ca scop prezentarea modului de identificare, semnalare și prevenire a cazurilor de violență de tip bullying.
Polițiștii le-au adus la cunoștință elevilor noțiuni despre tipurile de violență și răspunderea penală.
Prin dialogul purtat cu elevii s-a dorit conștientizarea efectelor negative a fenomenului de bullying și modalitățile de gestionare a conflictelor.
De asemenea, au fost instruiți cu privire la obligativitatea păstrării unei atitudine decente, atât în relațiile cu profesorii cât și cu ceilalți colegi.
La activitate au participat cadre didactice și 47 de elevi din clasele a VIII-a.
E.S.