BREAKINGNEWS ! Regina Elisabeta a aprobat cererea lui Boris Johnson de suspendare a Parlamentului britanic. Premierul, acuzat de ABUZ DE PUTERE!

parlamentul britanic suspendatRegina Elisabeta a aprobat cererea lui Boris Johnson de suspendare a Parlamentului britanic. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a aprobat, miercuri, cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului, ceea ce il ajuta pe acesta in producerea unui Brexit fara acord.

"In aceasta zi, Majestatea Sa a ordonat in Consiliu ca parlamentul sa fie suspendat incepand cu o zi care sa nu fie mai devreme de luni, 9 septembrie 2019, si nu mai tarziu de joi, 12 septembrie 2019, pana in ziua de luni, 14 octombrie 2019", se arata inr-o declaratie a organismului oficial de consilieri ai Reginei, cunoscut drept Privy Council citata de Reuters.

Reamintim ca Boris Johnson a anuntat miercuri ca ii va cere reginei suspendarea Parlamentului britanic.

El le-a trimis parlamentarilor o scrisoare de doua pagini in care le scrie ca spera ca au avut o "vacanta buna si productiva", dar va cere suspendarea Parlamentului in a doua saptamana a lunii septembrie.

Perioada de suspendare, la doar cateva zile dupa ce membrii Parlamentului se intorc la munca, adica in luna septembrie, si pana dupa 31 octombrie - data la care UK ar trebui sa iasa din Uniunea Europeana, face imposibil ca parlamentarii sa aiba timp sa adopte legi care l-ar putea opri pe Boris Johnson sa scoata Marea Britanie din UE fara un acord.

Camera Comunelor ar urma sa-si reia sesiunea incepand cu 3 septembrie, iar Guvernul ar putea cere, potrivit BBC, suspendarea sedintelor din 10 septembrie.

Ideea suspendarii Parlamentului - cunoscuta sub numele de prorogare - a starnit controverse, criticii spunand ca aceasta ii va impiedica pe deputati sa-si exercite rolul democratic in procesul Brexit.

Conform sursei citate, doar cativa ministri stiau despre acest plan inainte de a fi anuntat.

Johnson a afirmat ca vrea ca Marea Britanie sa iasa din Uniune, pe 31 octombrie, cu un acord, insa merge pe principiul "do or die", asa ca este dispus sa scoata Regatul Unit si fara un acord, doar ca sa respecte acest termen.

Aceasta decizie a determinat mai multi parlamentari din Opozitie sa se reuneasca pentru a incerca sa blocheze un posibil "no deal", iar marti au anuntat ca intentioneaza sa foloseasca procesul parlamentar pentru a face acest lucru.

Dar daca Parlamentul este suspendat pe 10 septembrie, asta inseamna ca nu vor avea decat cateva zile la dispozitie sa incerce o schimbare.

Dominic Grieve, un critic al Brexit-ului, a sustinut ca decizia este "un act scandalos" si a avertizat ca ar putea duce la o motiune de cenzura impotriva premierului britanic.

Insa o sursa guvernamentala a aparat decizia: "Este momentul ca un nou guvern si noi parlamentari sa decida planul pentru Marea Britanie dupa iesirea din Uniunea Europeana".

Prim-ministrul britanic a anuntat azi ca va programa discursul reginei in Parlament pe 14 octombrie, pentru a prezenta noile propuneri legislative.

"Avem nevoie sa continuam cu agenda noastra interna si, de aceea, anuntam un discurs al reginei pe 14 octombrie", a declarat Johnson intr-un interviu televizat, citat de Agerpres.

Intrebat in legatura cu criticile unor membri ai Parlamentului privind faptul ca li se refuza timpul necesar pentru a dezbate si vota cu privire la Brexit, premierul britanic a raspuns: "Este complet neadevarat. Daca va uitati la ce facem noi, (vedeti ca) prezentam un nou program legislativ. Va fi timp suficient de ambele parti ale acestui summit crucial (al liderilor UE) de pe 17 octombrie, timp suficient in parlament pentru membrii sai sa dezbata UE, sa dezbata Brexit-ul si toate celelalte subiecte, timp suficient", a adaugat Boris Johnson.

Amintim ca Jean-Claude Juncker, presedintele in functie al Comisiei Europene, i-a reiterat marti seara premierului britanic, Boris Johnson, ca Acordul Brexit nu va fi renegociat si ca sustinerea tarilor Uniunii Europene pentru Irlanda este "constanta".

de Redactia Ziare.com

P.S. Boris Johnson, a fost acuzat astazi de ABUZ DE PUTERE!

 

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează