VIDEO - Explozie spectaculoasă la o uzină chimică din Texas

explosion TexasO spectaculoasă explozie s-a produs la primele ore ale dimineţii de miercuri la o uzină chimică din Texas. Potrivit primelor informaţii, nu există răniţi, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Serviciile de pompieri au anunţat pe Twitter că s-a decis evacuarea zonei pe o rază de 800 de metri în jurul uzinei TPC din Port Neches, unde a avut loc deflagraţia, care a ridicat o uriaşă minge de foc în atmosferă.

"Ne-am trezit cu cioburi peste tot, uşile au fost smulse" de suflul exploziei, a relatat pentru AFP Ryan Mathewson, care locuieşte împreună cu familia sa în apropierea fabricii. Judecătorul local Jeff Branick a declarat pentru portalul de informaţii KFDM News că nu au fost semnalaţi răniţi. Explozia s-a produs la o uzină petrochimică aflată la circa 135 de kilometri de Houston, unul din cele mai mari oraşe din SUA.

SURSE: ABCNEWS, CNN, SKY News, KFDM News