VIDEO Riposta Iranului: atac cu rachete balistice asupra unor baze militare utilizate de americani în Irak

atac racheteIranul a lansat, în cursul nopții de marți spre miercuri, un atac masiv cu rachete balistice asupra forțelor conduse de SUA în Irak, a anunțat Armata americană, ceea ce ar putea declanșa o nouă escaladare a situației în confruntarea dintre Statele Unite și Teheran, transmite Reuters. Atacurile cu rachetă, revendicate de Teheran, intervin la cinci zile după asasinarea, la Bagdad, a puternicului general iranian Qassem Soleimani, din ordinul președintelui american Donald Trump, un raid ce stârnește temeri în lumea întreagă privind o conflagrație regională, în special pe teritoriul Irakului, prins la mijloc între sponsorii săi americani și cei iranieni, notează AFP.

Nicio informație cu privire la natura pagubelor sau la eventuale victime nu a fost comunicată.

UPDATE 04.20 Avioanele civile americane au interdicție de a survola Irakul, Iranul și Golful Persic

Agenţia federală a aviaţiei americane (FAA) le-a interzis marţi seară avioanelor civile americane să survoleze Irakul, Iranul şi Golful Persic, la câteva ore după atacul asupra unor baze militare din Irak utilizate de armata americană. „Agenţia federală a aviaţiei a emis mesaje personalului navigant aerian (NOTAMS) detaliind restricţiile de zbor care interzic operatorilor avioanelor civile americane să opereze în spaţiul aerian deasupra Irakului, Iranului, apelor Golfului Persic şi Golfului Oman”, a anunţat FAA într-un comunicat, potrivit AFP.

UPDATE 04.10 Cel puțin două rachete balistice au lovit două zone diferite din Erbil, au informat pentru CNN doi oficiali de securitate kurzi. Atacul a avut loc în zorii zilei de miercuri în Irak. Una dintre rachete a căzut în perimetrul Aeroportului internațional din Erbil, fără a exploda, iar cea de-a doua rachetă a lovit o zonă aflată la 33 de kilometri vest de orașul Erbil, fără a face victime.

UPDATE 03.55 Numeroase avioane militare survolează Bagdadul în cursul nopții, au constatat jurnaliștii AFP

UPDATE 03.40 Agenția iraniană Tasnim: Iranul a declanșat „a doua rundă” de atacuri asupra bazelor ce găzduiesc trupe americane din Irak

Potrivit acestei agenții private de știri, citate de Reuters, a doua rundă de atacuri a început la interval de o oră după ce prima fază a avut loc. Agenția iraniană de presă Fars a transmis în același timp că rachetele iraniene au lovit o bază americană din apropierea aeroportului Erbil din Kurdistanul iranian.

UPDATE 03.30 Gardienii Revoluţiei iranieni mai amenință, într-un comunicat, să lovească Israelul şi „guvernele aliate” Americii.

„Sfătuim poporul american să retragă trupele americane desfăşurate în regiune pentru a evita noi pierderi şi a nu permite ca viaţa soldaţilor săi să fie ameninţată şi mai mult de ura crescândă a regimului” american, mai transmite armata ideologică a Iranului în comunicat.

UPDATE 03.20 Iranul amenință să atace și Dubai și Haifa, în caz că țara e bombardată

Potrivit CNN, Gardienii Revoluției mai spun în mesajele de pe canalul de Telegram că, în cazul în care teritoriul iranian este bombardat, va ataca orașele Dubai din Emiratele Arabe Unite și Haifa din Israel, în cel de-al treilea val al operațiunilor.

UPDATE 03.05 Iranul amenință că va ataca în interiorul Americii dacă SUA răspuns la atacurile cu rachetă (CNN)

Pe canalul său de Telegram, Corpul Gardienilor Revoluţiei (IRGC), armata de elită a Iranului, ia notă de faptul că „Pentagonul transmite că SUA vor răspunde atacurilor Iranului”. IRGC spune apoi, într-o notă de subsol, că „De data aceasta vă vom răspunde în America”.

UPDATE 02.45 Există victime în rândul irakienilor la baza Ain al-Asad atacată, a informat o sursă de securitate irakiană pentru CNN.

La acest moment nu se știe însă dacă este vorba de morți sau răniți sau care e numărul victimelor.

UPDATE 02.25 Iranul anunță că a lansat „zeci de rachete” asupra unei baze din Irak utilizată de soldații americani, ca represalii față de asasinarea de către SUA, în Bagdad, a generalului iranian Qassem Soleimani, și promite „răspunsuri și mai devastatoare” în cazul unui nou atac american.

UPDATE 02.19 „Peste 12 rachete” au fost trase de Iran asupra a două baze utilizate de armata americană în Irak, Ain Al-Asad și Erbil - informează Pentagonul într-un comunicat.Departamentul american al Apărării a mai anunțat că desfășoară o „evaluare preliminară a pagubelor” și analizează care va fi răspunsul său față de acest atac.

UPDATE 02.15 Președintele Donald Trump a fost pus la curent în legătură cu informațiile privind atacarea unor baze americane din Irak și monitorizează situația, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Stephanie Grisham. „Președintele a fost informat și monitorizează situația îndeaproape și se consultă cu echipa sa pentru securitate națională”, a precizat Stephanie Grisham.

UPDATE 02.05 Statele Unite cred că au avut loc posibil mai multe atacuri asupra unor ținte din Irak, inclusiv asupra bazei aeriene Ain Al-Asad, ce găzduiește forțe americane, a declarat pentru Reuters un oficial american, fără a oferi informații suplimentare. Este însă neclar ce alte locații au fost atacate.

UPDATE Gardienii Revoluției din Iran, trupele de elită ale regimului de la Teheran, au revendicat atacul, anunțând că au „lovit baza americană Ain al-Asad din Irak cu zeci de rachete”, potrivit unei alerte difuzate de Press TV, canalul de ştiri în engleză al televiziunii publice iraniene.

Cel puțin nouă rachete au lovit, în noaptea de marți spre miercuri, baza aeriană Ain Al-Asad, din vestul deșertic al Irakului, unde sunt staționați militari americani, a informat pentru AFP o sursă de securitate. Informația a fost confirmată, pentru CNN, și de un comandant sunnit al Forțelor paramilitare, Qatri al-Obeidi, care a afirmat că cel puțin 10 rachete au lovit baza militară. Baza aeriană Ain Al-Asad este situată la circa 200 de kilometri nord-vest de Bagdad. Președintele SUA Donald Trump a vizitat această bază în decembrie 2018, în timpul vizitei sale în Irak. Imagini cu atacul cu rachete asupra bazei Ain Al-Asad au fost difuzate de agenția iraniană de știri Fars: Amintim că armata americană l-a asasinat, săptămâna trecută, în capitala Irakului, Bagdad, pe generalul Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds din cadrul Gardienilor Revoluţiei din Iran. Ca reacție, autoritățile iraniene au lansat mai multe amenințări la adresa Statelor Unite. Ca răspuns la avertismentele Iranului cu represalii, Trump a amenințat la rândul său că va lovi 52 de site-uri iraniene, inclusiv ținte culturale, dacă Teheranul atacă americani sau ținte americane, adâncind o criză care a sporit temerile unei noi conflagrații în Orientul Mijlociu.

SURSE: CNN, hotnews

 

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează