SE schimbă condițiile de primire a străinilor. Buzăul a intrat pe lista ”zonelor de risc” pentru Germania

Carantina izolare pacienti COVID 19Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul serii zilei de vineri, autoritățile germane au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul german ca urmare a actualizării listei „zonelor de risc“.

Urmare noilor decizii adoptate, șapte județe din România: Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți şi Timiş au fost incluse pe lista zonelor de risc. Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv din 7 august a.c. Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră pe teritoriul Republicii Federale Germania după ce s-au aflat într-una dintre zonele/regiunile incluse în lista „zonelor de risc“ trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecția cu COVID-19, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania. Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autoritățile locale de sănătate. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, autoritățile germane pot refuza intrarea sau vor dispune măsura auto-izolarii la domiciliu. Indiferent de opțiunea aleasă, testarea este obligatorie pentru toate persoanele care vin din zonele de risc. Masura auto-izolarii la domiciliu nu se va aplica celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania. In schimb, daca testul este efectuat la momentul sosirii in Germania, se va dispune masura auto-izolarii pana la primirea rezultatului testului. De asemenea, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o “zonă de risc” (inclusiv din cele șapte județe menționate) sunt obligate să completeze un formular de localizare.

A.M.