Testamentul lui Trump și Mâna lui Dumnezeu

TEstamentul lui TrumpPentru prima oară, în scurta dar fulminanta sa carieră politică, Donald Trump evocă posibilitatea de a pierde alegerile.

Donald Trump nu a zăcut în spital. A lucrat. Au fost probabil cele mai rodnice trei zile din mandatul său.

A ordonat să fie declasificate toate documentele legate de scandalurile „Russia Gate” și „E-mail-urile lui Hillary Clinton”. Absolut toate și „fără editări”. Adică fără porțiuni, nume sau cifre, acoperite cu tuș negru.

 

Este vorba de 1.000 de pagini de documente care ar trebui să facă lumină în ceea ce Trump a numit „cea mai mare crimă politică din istoria țării noastre”.

În baza acestor documente declasificate, care ar conține „dovezi din abundență” despre Statul Paralel („Deep State”), președintele i-a cerut Procurorului General să îi pună sub acuzare pe vinovați, „inclusiv pe Obama, inclusiv pe Biden”.

Cutremurul politic este colosal. Prin comparație, scandalul „Watergate” pare o gâlceavă de puști în curtea școlii. Când s-a mai auzit ca un președinte în exercițiu al Statelor Unite (sau al oricărei țări nebananiere) să ceară fățiș, frontal, direct, punerea sub acuzare a contracandidatului său în alegeri și a fostului președinte al țării? Mai ales că până la alegeri nu mai este timpul fizic pentru așa ceva.

Prima întrebare pe care orice om normal la cap și-o pune este: de ce a ales Trump să declasifice aceste documente abia acum?

Iar primul răspuns care îi vine în minte aceluiași om rațional este că Trump încearcă să provoace un uriaș tămbălău pe ultima sută de metri înaintea alegerilor, fiind disperat să recupereze terenul pierdut în fața lui Biden.

Ar trebui să trecem repede peste faptul că, după experiența din 2016, când Donald Trump a câștigat detașat în fața lui Hillary Clinton, deși era cotat cu 8-10-12% mai puțin, sondajele americane nu mai au nici o relevanță. Cu atât mai mult acum, când valul de violențe Black Lives Matter și Antifa, încurajate de Democrați, i-a făcut pe oameni să se teamă să spună că votează cu Trump.

Pentru că în presa românească, la fel ca în presa americană și în cea europeană, puteți să citiți sau să auziți rareori ce spune Trump și foarte des ce spun alții despre ce spune el, iată cum și-a explicat președintele SUA gestul declasificării și tardivitatea sa:

„Dacă (Procurorul General) Bill Barr nu îi acționează în judecată pe acești oameni pentru infracțiuni penale, cea mai mare crimă politică din istoria țării noastre, atunci nu se va mai face niciodată dreptate, afară de cazul când câștig (alegerile) și atunci va trebui să acționăm, deoarece eu nu o să uit.

„Aceștia sunt oameni care au spionat echipa mea de campanie electorală și avem toate dovezile. Acum, ei spun că au mult mai multe (dovezi). OK? Iar eu spun, Bill, avem destule, nu ai nevoie de mai multe. Avem atât de multe – uitați-vă la raportul despre (fostul director FBI James) Comey, 78 de pagini nimicioare, întocmit de (Inspectorul General Michael) Horowitz, pentru care am foarte mult respect, și care a zis să fie începută o acțiune în justiție.

„El a recomandat acțiunea în justiție, dar ei nu au făcut-o. Nu-mi venea să cred, dar ei nu au făcut-o, deoarece au spus că mai sunt pești mult mai mari de prăjit…”

Trump spune că „Sistemul” l-a dus cu vorba și că vinovații ar putea scăpa dacă el nu va fi reales.

(Atenție: Este pentru prima dată când Trump evocă posibilitatea de a pierde alegerile!)

Declasificarea celor 1000 de pagini de documente pare așadar să fie mai degrabă gestul unui om exasperat, decât al unuia disperat. O nuanță extrem de importantă.

Dar ce ar putea conține atât de devastator aceste hârtii, încât Trump să vorbească de „cea mai mare crimă politică din istoria Americii”?

Câteva rezumate și note ale unor oficiali din serviciile secrete, desecretizate sporadic până acum, ne dau câteva indicii.

Acuzațiile de complicitate cu Rusia și de imixtiune a Kremlinului în alegeri în favoarea lui Trump l-au hărțuit pe acesta de-a lungul întregului mandat. Nici măcar după ce raportul Procurorului Special Robert Mueller l-a exonerat pe Trump, acuzațiile nu au încetat.

Or, o notă CIA, declasificată recent, arată că, iulie 2016, Hillary Clinton a aprobat „o propunere a unuia dintre consilierii ei pentru politică externă pentru a-l defăima pe candidatul prezidențial Donald Trump prin provocarea unui scandal care să pretindă un amestec în alegeri al serviciilor de informații ruse”.

Obiectivul lucrăturii, ne spune nota CIA era „de a distrage atenția opiniei publice de la scandalul privind folosirea de către ea (Clinton) a unui server privat de e-mail”, pe vremea când era secretar de stat, fapt care a pus în pericol securitatea națională.

Altă notă CIA afirmă că Obama însuși a fost informat de către directorul Agenției, John Brennan, despre diversiunea pusă la cale de Clinton. Și că despre planul acesteia de a-l compromite pe Trump aflaseră și serviciile secrete ruse.

Nu-i așa că întreaga perspectivă care a fost servită în ultimii patru ani opiniei publice de către presă se răstoarnă total?

Or, acestea sunt doar câteva crâmpeie de informații. Vârful vârfului aisbergului.

Pentru a încerca să completăm – deocamdată doar imaginar – tabloul, să ne mai amintim că, pe 5 ianuarie 2017, cu numai două săptămâni înainte de instalarea oficială ca președinte a lui Donald Trump, a avut loc în Biroul Oval o ședință de taină convocată de Barack Obama. La ea au participat toți oficialii responsabili cu securitatea națională: directorul FBI – James Comey, Procurorul General Adjunct – Sally Yates, directorul CIA – John Brennan, directorul National Intelligence – James Clapper, consiliera pentru securitate națională a lui Obama – Susan Rice, alți câțiva membri ai consiliului de securitate și… Joe Biden.

Potrivit unui e-mail al lui Susan Rice, declasificat anterior, se știe că Obama a aprobat ca lui Michael Flynn, viitorul consilier pentru securitate al lui Trump, să i se ascundă o serie de informații, legate în special de implicarea Rusiei în alegeri. Lucru de o gravitate extremă.

Or, Michael Flynn va fi calul de bătaie al întregului scandal fabricat împotriva lui Trump, conform planului aprobat de Clinton și supervizat de Obama și Biden.

La doar cinci zile după reuniunea de taină din Biroul Oval, pe 10 ianuarie 2017, exploda în presă Dosarul Steele, în care se afirma că serviciile secrete ruse au înregistrări video de la o orgie cu prostituate a lui Trump, organizată la un hotel din Moscova, cu care l-ar avea la mână pe cel care urma să fie înscăunat peste 10 zile președinte al Statelor Unite.

S-a dovedit ulterior că autorul dosarului, Christopher Steele, un fost spion britanic, plătit de Hillary Clinton pentru a însăila mizerii despre Trump, nu avea nici o dovadă pentru cele afirmate.

Singura „sursă” a sa fusese Igor Dancenko, agent al serviciilor ruse, om de încredere al miliardarului Oleg Deripaska, la rândul său omul lui Vladimir Putin. Cel care l-a ajutat pe președintele rus în câteva rânduri să-și spele averea.

Faptul că Steele nu avea nici o dovadă pentru afirmațiile sale – lucru recunoscut de acesta în cadrul audierilor oficiale ale FBI – nu a împiedicat Biroul Federal să ceară mandat de supraveghere, pe motive de siguranță națională, pentru Carter Page, unul dintre membrii importanți ai echipei de campanie a lui Trump. Și să-l obțină.

Așa au ajuns serviciile secrete să îl spioneze „legal” pe Trump înaintea alegerilor.

Potrivit unor informații recente, persoana care se opune cu cea mai mare ferocitate declasificărilor cerute de Trump este Gina Haspel, actuala directoare a CIA.

Lucru perfect explicabil, de vreme ce Haspel, fostă subordonată a lui Brennan, a fost până în 2016 șefa antenei de spionaj a CIA la… Londra. Adică locul de baștină al lui Steele. Și unde își făcea Deripaska veacul. Și Dancenko.

Iată în câteva (foarte puține) cuvinte, o schiță a întregii conspirații împotriva lui Trump.

În ea sunt implicați oameni din vechea și actuala administrație. O dovedește faptul că indicația lui Barack Obama de a-l pune la zid pe Michael Flynn a fost aplicată cu sfințenie de oamenii săi rămași în funcții cheie în administrația următoare.

Statul Paralel transgresează politica.

Cele 1000 de pagini declasificate ar putea să demonstreze că acea ședință din Biroul Oval, de pe 5 ianuarie 2017, a avut ca scop organizarea gherilei împotriva lui Trump. Repartizarea misiunilor pentru „cârtițele” deja implantate peste tot în administrație de către Obama și care urmau să rămână în sistem și după instalarea lui Trump.

Este posibil ca acesta să fi fost nucleul „Societății secrete” de care îi vorbea Peter Strzok, fost șef al Contrainformațiilor din FBI, amantei sale, Lisa Page, din cadrul serviciului juridic al Biroului Federal, când discutau despre blocarea lui Trump.

În ciuda tuturor acestor atacuri furibunde și extrem de bine organizate, am fost întotdeauna optimist că, până la urmă, Donald Trump va învinge

Acum nu mai sunt. Este singur. Mult prea singur. Are în spatele său o parte importantă din populație, dar aceasta este timorată și năucită de ce se petrece cu cea mai puternică țară din lume și cu cel mai liber popor. Și are împotriva lui serviciile secrete și armata, clasa politică (inclusiv cea mai mare parte dintre Republicani), presa, lumea întreagă (cu China în frunte și cu Europa Occidentală urmându-i supusă).

Un colosal aparat de propagandă și control, capabil să pună la cale un jaf electoral fără precedent, facilitat de votul prin corespondență. (S-au descoperit deja sute de mii de morți pe listele de alegători și aproape un milion de voturi deja completate pentru Biden.)

Și o monstruoasă mașinărie căreia i-am văzut câteva luni în această vară puțin din fața hâdă, în timpul haosului social provocat de Black Lives Matter și Antifa. Această mașinărie s-a oprit la comandă, când s-a observat că valul de crime și violențe îi oripilează pe americani, riscând să pericliteze voturile pentru Biden.

Însă, dacă printr-un miracol, Trump va câștiga, nimic nu va mai împiedica reactivarea monstruoasei mașinării. Sub pretexul unor nereguli la vot, aceasta va declanșa Războiul Civil pentru a-l răsturna pe Trump, după cum o dovedesc declarațiile liderilor mai multor organizații „civice”, finanțate de Soros și dirijate de Obama.

După cele două lovituri năucitoare primite în 2016 (Brexitul și victoria lui Trump), Sistemul pur și simplu nu își mai poate permite o nouă înfrângere.

Pentru că aceasta nu ar însemna doar alți patru ani pierduți, în care globalizarea ar bate pasul pe loc, ci și o serie de măsuri prin care Trump ar putea bloca ori chiar distruge acest tăvălug mondial.

De exemplu, numirea judecătoarei Amy Coney Barrett ar schimba, nu doar pentru următorii patru ani, ci pentru decenii de acum încolo echilibrul din Curtea Supremă a SUA în favoarea Dreptei conservatoare, pro-viață, pro-familie și pro-Dumnezeu.

Alți patru ani cu Donald Trump ar mai însemna, între altele, zădărnicirea „Green Deal” la nivel planetar, noi bețe în roatele globalizării industriale – adică exodul masiv al investițiilor și corporațiilor către China -, împiedicarea implementării Pactului Global pentru Migrație al ONU, întârzierea adoptării unor măsuri agresive de control al populației. Adică pierderi de trilioane și trilioane de dolari pentru Sistem.

În fine, dar nu în cele din urmă, o nouă victorie a lui Trump ar duce la ratarea actualului „moment revoluționar, în care putem realiza ceea ce părea de neconceput”, după cum afirma George Soros pe 11 mai.

Toată mizanscena mondială, legată de COVID, prin transformarea unui virus banal în Bau Bau global, va fi fost inutilă.

Donald Trump este conștient de miza enormă care este în joc, de prețul uriaș care s-a pus pe capul lui și de forțele colosale care se mobilizează împotriva sa. De aceea, pentru prima oară de când este politician, el evocă posibilitatea unei înfrângeri electorale. De aceea, recurge la această lovitură politică de grație care este declasificarea celor 1000 de pagini de documente.

Nu ca pe o ultimă și disperată manevră de a câștiga alegerile, ci ca pe un gest de a alege să moară în picioare, în luptă, cu fața la dușman.

Pentru ca, în „cea mai mare crimă politică din istoria Americii să se facă dreptate”. Pentru ca Adevărul să fie scos la lumină.

Este Testamentul lui Trump. Asemenea Cidului Campeador, el vrea ca și după moartea sa (politică) să continue lupta împotriva dușmanilor.

Cardinalul Carlo Maria Vigano numea alegerile prezidențiale din Statele Unite o „bătălie între Copiii Luminii și Copiii Întunericului”, decisivă nu doar pentru viitorul Americii ci și „pentru întreaga umanitate”.

Pentru că, oricât ar suna de patetic, Trump este ultimul obstacol în calea tăvălugului globalizării. Singurul om care mai poate împiedica moartea civilizației creștine.

În faimoasa sa scrisoare deschisă de la începutul lunii iunie, monseniorul Vigano, fost nunțiu papal la Washington și exilat de Papa Francisc la Kosovo, pentru vederile sale conservatoare, sesiza că, în această bătălie apocaliptică, Donald Trump nu prea are pe cine se bizui dintre puterile lumești:

„Este nevoie ca cei buni, Copiii Luminii, să se unească și să-și facă auzite vocile. Ce alt mijloc mai eficient este de a realiza asta, Domnule Președinte, decât prin rugăciune, cerând Domnului să vă apere pe dumneavoastră, Statele Unite și întreaga umanitate de acest colosal atac al Vrăjmașului?

„În fața puterii rugăciunii, înșelăciunile Copiilor Întunericului se vor nărui, comploturile lor vor fi dezvăluite, trădarea lor va fi vădită, înfricoșătoarea lor putere se va spulbera, adusă în lumină și expusă drept ceea ce este: o înșelăciune infernală.”

Rămas singur în tranșee, într-un ultim gest politic de anvergură, Trump exact asta face: dezvăluie complotul, scoate la lumină înșelăciunea diabolică.

De acum, soarta alegerilor din Statele Unite nu mai depinde de el.

Soarta țării sale și a lumii sunt la Mâna lui Dumnezeu.

SURSA: evz.ro

G.D.M